Cineva special.

   Si pana acuma vorbeam de o despartire. S-a intamplat si asta. Am facut-o in cel mai urat mod, dar nu am putut altfel. Ma simteam prea nasol, si ciudat sa ii zic pe fata.
  In fine, pe langa asta.. Vreau pe cineva. Si l-am gasit. Dar nu e al meu. Eu vreau pe cineva care sa fie al meu, sa nu ma simt singura, sa pot sa il sun/sau sa o sun (pentru ca ma refer doar la un prieten sau o prietena care sa imi fie aproape) la orice ora si sa ii spun tot ce am pe suflet, si sa ma linisteasca. Vreau ca de fiecare data cand am o problema si vorbesc cu el sau ea sa stiu ca daca il/o am alaturi o sa trec peste si o sa fie bine.
   Dar niciodata nu e cum ne dorim si cum ne imaginam. Chiar daca in sfarsit ai o asa persoana pana la urma pleaca, sau ceva nu merge bine. Pentru ca asa se intampla mereu. Si chiar daca nu e corect trebuie sa ne obisnuim. Ei bine eu nu vreau sa ma obisnuiesc sa pierd. Pentru ca, altii de ce au dreptul sa aiba o asa persoana, si sa nu o piarda? Poate ambele persoane lupta pentru  prietenia lor. Pai si eu vreau asta, mi se pare chiar firesc. Sau toate astea sunt din nou doar in capul meu?
 

Altceva.

  Azi vreau sa scriu altceva. Nu doar despre confuziile si problemele mele. Vreau sa imi amintesc de vremurile bune. Ce dracu vorbesc? Nu au fost niciodata vremuri bune, toate erau,sunt si vor fi niste iluzii. Vremuri bune nu exista, totul e trecator. De aceea trebuie sa profiti si sa savurezi fiecare minut. Cand ai o problema, nu mai tine in tine. Te consumi. Fii dramatica, sau falsa, sau prefacuta, sau oricum vrei tu daca simti asta. In cazul meu? pai, eu nici nu stiu cine sunt. Sincer. Stiu un singur lucru despre mine: ma atasez extrem de usor de unele persoane, chiar daca merita sau nu; imi pasa de toti si de toate, plus de problemele lor; ma poti convinge usor, daca stii cum; chiar daca sunt suparata, dramatizez umpic si apoi incep sa zambesc(chiar daca e un zambet fals) si sa imi gasesc motive sa rad, si lista ar putea continua.
   Si da, as vrea sa schimb multe lucruri la mine, nu cred ca sunt singura. Dar dupa ce schimb unele lucruri apar altele, si nu se mai termina. Suntem niste masinarii in lucrare. Mereu pe picior de schimbare, si de multe ori poti sa cunosti o persoana de ani buni, si dupa o luna sa deveniti niste straini. Pentru ca asa este. Nu poti sa ii cunosti bine pe cei din jurul tau daca nici tu pe tine nu te stii.
  As vrea uneori sa fiu o fufa dinaia la care ii ies toate cum vrea si care ii joaca pe toti pe degete ca si pe niste marionete intr-o piesa de teatru de copii. Dar nu pot, si sincer nu vreau. Nici in visele mele cele mai dulci nu m-as vedea asa. Imi place sa stiu ca oricine poate sa aiba incredere in mine. Dar urasc faptul ca ei pot sa aiba incredere, iar eu nu. Asta e un minus pentru mine si un plus pentru ei. Mda, noroc ca m-am obisnuit deja cu asta si am invatat sa pierd chiar si atunci cand nici nu mai am ce sa pierd.
  Nu urasc pe nimeni. Sunt doar cateva persoane pe care nu le suport,sau nu le agreez, dar nu e ceva anormal. Uneori e bine sa stii ca esti invidiat sau ca cineva te barfeste. Te face sa realizezi ca ai si tu ceva special, si cuiva ii e ciuda pe tine.

Ciudat.

   Pana la urma eu nu am nicio legatura cu personajul asta de langa mine. Nu este si nu o sa fie niciodata acea persoana speciala, care sa imi provoace o reactie diferita si placuta orice ar face.
  De cateva zile eram confuza in legatura cu altul. Si azi cred ca mi-am confirmat sentimentele. Cred ca el e cel de care imi placea de la inceput, si poate mai mult de atata. Dar se pare ca nimic nu e de partea mea. Poate asa trebuie sa fie. Dar eu vreau sa fie cum vreau eu, nu altfel. Si cel mai mult, as vrea sa imi fie usor sa ii fac vant si sa ii zic sa isi mute cuibul celui de acuma. In fine, poate ca o sa se rezolve chestiile. Cat de repede. Si daca nu o sa pot eu sa il las, il fac pe el sa ma lase pe mine. Sau ceva de genu`.:)
    Ce naiba? Am atatea optiuni, serios. Si mai ales daca nu simt nimic... E degeaba.
 De azi se pare ca nu mai vorbesc nici cu persoana care imi place. E ok. A fost frumos cat a fost bine. Ma pregatesc sa vad cum se incurca toate oalele si cum astept ca proasta sa se rezolve treburile in loc sa fac ceva.

Confuza.

   Sunt.. Confuza. Ce as putea sa fac? Maine trebuie sa ma intalnesc cu el, si nu stiu ce sa fac. Sa ma duc, sa nu ma duc? Sa ma departez, sa stau pe aproape? La dracu. Nu imi gasesc ajutorul nicaieri. Ma stresez ca o proasta, si in momentele cand in sfarsit nu mai aud de numele lui incep sa ma simt bine. Eu il consider mai mult un prieten. Si poate asa trebuia sa fie de la inceput. Dar e prea tarziu. E acum ori niciodata. Ori suntem impreuna, ori nimic. Asta e singurul lucru de care mi-ar parea rau. Pentru ca stiu ca nu am putea ramane prieteni, si de asta imi tot frec creierul.
   Ce sa faaaac?! E asa de rau sa ai o gramada de persoane in jur care te indreapta spre el si tu sa nu simti si sa nu vrei sa faci asta. Dar ei nu stiu ce am eu in suflet. Doar vreo 3 persoane, dar cu toate ca acestea stiu, ma indreapta si mai tare spre el. Nu mai suport, deja ma sufoca. As spune ca vreau o pauza, dar s-ar intelege gresit, si nu am nevoie acuma de reprosuri, certuri si toate doar din cauza ca sunt indecisa si nu stiu ce sa fac.
   Vreau ajutor, serios. Poate mai sunt persoane care trec sau au trecut prin asta.

In sfarsit, dar nu e de ajuns.

   El? El ma intelege si crede in mine. Poate chiar mai mult decat ma inteleg eu. Mnu stiu. Asta ma bucura intr-un fel, dar in altul ma sperie. Pentru ca e prea cald cu mine. Si cred ca ma iubeste. In schimb eu sunt doar.. confuza si am toane. Pe care din cate am observat de fiecare data mi le intelege. El nu e ca mine. Nu are momente in care sa fie indiferent sau rece cu mine. Dimpotriva. Asta e ceea ce ma sperie. E ceva nou. Si nu pot inca sa ma obisnuiesc. Si de aceea incep sa il resping. Si acum in gandul tau zici: "ce fraiera!". Da, crede-ma si eu zic acelasi lucru despre mine, la fel si prietena mea cea mai buna. Ea imi zice sa vorbesc deschis cu el despre chestia asta, si sa ii zic defapt ce simt. Dar nu pot, si tot aman chestia asta. Oare unde o sa ajung? Ce o sa iasa din toata povestea asta, si ce am de facut? Eu nu stiu. Si nu pot sa urmez sfatul celor apropiati. Pentru ca dupa sfatul unei prietene, careia i-am cerut o idee, cum l-as putea lasa.. Mi-a spus sa ies asa intr-o zi cu el, si sa ii zic ce am pe suflet si frumos, si sa ii zic ca merita pe cineva mai bun si alea alea. Ei bine nu. Nu am facut niciodata si nici nu am de gand sa fac asta. Mi se pare cel mai stupid lucru. Pentru ca, persoana in cauza, si aici e vorba de el, ar crede ca zic asta din mila. Si da, ar fi adevarul. Pentru ca daca nu am intentia si nu zic o chestie sincera mai bine tac si inghit, sau caut altceva de zis.
    Chiar nu am nicio idee ce sa fac. Am nevoie de sfaturi. Si de incurajari. Si poate chiar si de chestii gen: "esti o fraiera, de ce te comporti asa? el chiar te iubeste si iti arata asta. crezi ca o sa mai gasesti pe cineva ca el?". Mda, poate asa mi-as dezgheta mintea idioata, si poate atunci o sa fie prea tarziu. Dar eu totusi m-am gandit sa mai continui momentan cu farsa. Sa vad cum mai merg lucrurile, si apoi sa iau o decizie. Dar pentru a lua decizia, am nevoie de sfaturi.

Cam asa, de inceput.

    Cum sunt? Sunt ciudata, neindemanatica, sociabila, copilaroasa, geloasa, optimista, pesimista, tacuta, confuza, visatoare, sensibila, dar cu toate astea, incerc sa fiu eu insumi. Chiar daca nu imi place, si nu vreau sa imi pese de toti si de toate, pana la urma tot nu e cum vreau, iar la sfarsit tot eu sufar.
  Toate fetele isi cauta "printul". Ei bine, cred ca al meu s-a pierdut pe drum. Iar eu sunt pe urmele lui, il caut. Dar m-am impiedicat de altul. Si acum sunt cu el. Si e ceva cam ciudat, dar incerc sa ma obisnuiesc. Oricum, de acum inainte nu o sa mai arat nimanui cat sau daca tin la el, pentru ca nu are rost, si nu merita. Cam atat cu mine. Oare voi cum v-ati descrie?