Totul devine o rutina. Ma trezesc dimineata, vin dupa-masa, si apoi pierd vremea, asteptand un semn, sau ceva de la el. Acu` cateva zile (4 mai exact) chiar credeam ca sunt semne ceea ce emana atitudinea lui fata de mine. Credeam ca prin felul in care ma trateaza, vrea sa imi transmita ca simte si el ceva. Credeam ca a bagat la cap (fara sa trebuiasca sa ii spun) ca tin la el, si chiar mai mult, ca il vreau alaturi, mai mult decat tigara pe care as fuma-o acum, si mai mult decat imi doresc sa o am pe mama alaturi de mine. Mama, chiar imi lipsesti. Imi lipsesc zilele in care ieseam si noi la o tigara ca sa ne plangem de ale noastre, si ne dadeam sfaturi una alteia. Lasa, vremurile alea nu au plecat de tot. Vin altele, mai bune. Promit.
De cateva zile (pana atunci eram sigura, foarte sigura de el) el si-a gasit pe cineva. Sau mai bine zis, o asa zisa prietena de-a lui i-a gasit pe cineva. Oriunde ai fi acuma, sa te ineci. Mi-a spulberat orice sansa pe care credeam ca o am, si poate chiar as fi avut-o daca eram mai tupeista, sau mai sigura pe mine si ii ziceam. Trebuia sa ii zic ce simt. TREBUIA.
Dar, ca deobicei, se iveste ceva (de data asta cineva) care imi fute planurile. Chiar nu mi-ar fi pasat daca era cu fata aia, iar eu i-as fi zis deja ce simt. Poate atunci intelegeam ideea, si intr-un timp,candva, imi trecea. Dar asa, de unde sa stiu eu ca el, fiind cu ea, simte ceva? Si inca mai sper la acea posibilitate.
Poate ca noi doi avem o sansa. Stiu, recunosc: e vina mea, nu i-am zis la timp. Dar nu merit sa imi deie cineva in cap pentru asta. Vreau doar sa am un semn, si o sa fac tot ce este nevoie sa il am langa mine. Oare il primesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu