Cineva special.

   Si pana acuma vorbeam de o despartire. S-a intamplat si asta. Am facut-o in cel mai urat mod, dar nu am putut altfel. Ma simteam prea nasol, si ciudat sa ii zic pe fata.
  In fine, pe langa asta.. Vreau pe cineva. Si l-am gasit. Dar nu e al meu. Eu vreau pe cineva care sa fie al meu, sa nu ma simt singura, sa pot sa il sun/sau sa o sun (pentru ca ma refer doar la un prieten sau o prietena care sa imi fie aproape) la orice ora si sa ii spun tot ce am pe suflet, si sa ma linisteasca. Vreau ca de fiecare data cand am o problema si vorbesc cu el sau ea sa stiu ca daca il/o am alaturi o sa trec peste si o sa fie bine.
   Dar niciodata nu e cum ne dorim si cum ne imaginam. Chiar daca in sfarsit ai o asa persoana pana la urma pleaca, sau ceva nu merge bine. Pentru ca asa se intampla mereu. Si chiar daca nu e corect trebuie sa ne obisnuim. Ei bine eu nu vreau sa ma obisnuiesc sa pierd. Pentru ca, altii de ce au dreptul sa aiba o asa persoana, si sa nu o piarda? Poate ambele persoane lupta pentru  prietenia lor. Pai si eu vreau asta, mi se pare chiar firesc. Sau toate astea sunt din nou doar in capul meu?